Viața de cioban în România este cu mult mai bună față de a unui muncitor în construcții din Germania. Este concluzia la care a ajuns Ionuț, un tânăr plecat până anul trecut peste hotare pentru a prospera.
Ionuț, un tânăr din comuna Deleni, județul Argeș, a hotărât să se întoarcă pentru totdeauna acasă, după ce a cunoscut pâinea amară a străinătății. A muncit din greu pentru o brumă de bani, dar a înțeles că locul său este în țară, unde acum nu mai lucrează cu barosul, ci își crește propriile ovine.
A renunțat la un salariu de 8 euro pe oră pentru a sta cu mioarele
La numai 20 de ani, ciobanul Ionuț a fost cucerit de mirajul de peste hotare, dar acum a revenit în România. A muncit din greu, în construcții, în Germania, dar în cele din urmă a preferat oieritul pe meleagurile strămoșești, potrivit gândul.ro.
Ionuț este acum cioban, stă în mijlocul naturii și se bucură de familie, de animale și de liniște sufletească.
”Dragostea față de animal exprimă un sentiment de plăcere, de drag. Când merg cu oaia și vezi că mănâncă, când merg cu mai multe oi și vezi cum stau și mănâncă și stai și te uiți la ele îți e mai mare dragul. Aia e liniștea sufletească”, a povestit Ionuț, într-un interviu dat în această primăvară pentru Trinitas TV, preluat de Gândul.ro.
Oierul Ionuț: ”În Germania, te sculai dimineața la 5, dădeai la baros”
Tânărul Ionuț a povestit și despre experiența sa în străinătate. A menționat că deși era bine plătit, dorul de casă nu i-a dat pace.
”Se fac bani în străinătate, dar atâta e de greu, de nu vă pot explica. Dorul de casă, dorul de țară, dorul de familie. Te duci acolo în străinătate și te întâlnești cu tot felul de oameni străini, de peste tot, și când e mult de muncă se fac bani. (…) Am lucrat în demolări. Te sculai dimineața la 5, dădeai la baros sau la ce te puneau nemții, turcii și când ajungeai la 6-7 seara, nu își mai trebuia nici de mâncare, doar să te pui în pat și să dormi de oboseala aia mare. Și a doua zi, iară. 8 euro eram plătit pe oră. Unii luau câte 20. Anul trecut, am spus eu nu mai stau, și așa se strâng oile, vine Paștele, eu nu mai stau că deja vin nebun. Am stat o săptămână de zile, am cumpărat niște oițe, am venit doar cu 1.200 de euro. Toată vara am stat la oi. Mi-a fost dor de familie, cum e acasă nu-i niciunde, unde te-ai născut, unde ai copilărit, crescut. Nu m-ar lăsa inima să-mi vând casa, eu nu pot să stau la oraș, că vin nebun”, a menționat tânărul.
Întrebat dacă vrea să mai meargă în Germania pentru a face bani, tânărul a menționat că preferă să rămână acasă în ”Raiul său”.
”Nu! Nici să nu mai aud! Las’ să meargă alții, mai bine stau eu acasă, la oile mele. Aici nu ai stres, ești liniștit, oarecum în Raiul tău, ca pe-o apă lină”, a spus hotărât tânărul oier.
Sursa: