AGROSTAR

AGROSTAR

Atenție, fermieri, crescători de animale, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, anunță datele importante la plata subvențiilor APIA pentru acest an.

"Analizând datele campaniei 2023 de primire a cererilor de sprijin, putem spune cu convingere că facem echipă bună și anul acesta cu fermierii noștri, pentru că de la 1 martie 2023 și până în prezent, numărul cererilor de sprijin primite de APIA a ajuns la 620.095 de cereri, pentru o suprafață de 6.20 milioane de hectare!

colaj-termen-control_b

Reamintesc cu acest prilej fermierilor că a fost aprobată prelungirea termenului de depunere a cererilor de plată pentru Campania 2023 până la data de 31 mai inclusiv, fără penalizări.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 422/10.05.2023, cererile de plată pot fi depuse şi după data-limită de depunere, până cel târziu la data de 9 iunie inclusiv, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la termenul stabilit.

Dacă o astfel de întârziere depășește data de 9 iunie, cererea de ajutor sau de plată este considerată inadmisibilă, iar beneficiarului nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin.

Modificările la cererile de plată se depun fără penalități de întârziere până la data de 9 iunie inclusiv.

Modificările la cererile de plată pot fi depuse și după data de 9 iunie până cel târziu data de 16 iunie inclusiv, cu o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor pentru utilizarea efectivă a parcelelor agricole în cauză.

Săptămâna aceasta am autorizat 102,32 milioane de lei, reprezentând sprijinul financiar în valoare de pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin. Acest sprijin financiar a fost plătit unui număr de 12.380 beneficiari.

Autorizăm în continuare plățile aferente cererilor depuse în Campania 2022, în conformitate cu termenele prevăzute în legislația europeană, astfel că până la acest moment au fost autorizate la plată 2,78 miliarde euro aferente Campaniei 2022," a anunțat șeful APIA, pe Facebook.

 

Sursa:

https://www.agroinfo.ro/politic/seful-apia-datele-importante-la-plata-subventiilor-apia-pentru-acest-an

Salariul minim pe economie este acum 3.000 de lei în România, din care angajatul rămâne cu 1.898 de lei.

Diferența de peste 1.100 de lei se reține direct la angajator, de unde este virată la bugetul de stat sub formă de impozite și contribuții sociale.

De la anul, nivelul salariului minim pe economie ar trebui să crească la 3.800 de lei, în urma unor noi reglementări la nivelul UE.

Uniunea Europeană vrea să stabilească un „salariu minim european”, care nu va avea însă aceeași valoare în toate țările.

Salariul minim european se va calcula în funcție de veniturile medii din fiecare țară. El va fi stabilit la 50% din salariul mediu național, estimat la 7.600 de lei în 2024.

Astfel, salariul net (adică primit în mână de angajați) ar urma să crească la 2.250 de lei, în timp ce taxele vor crește la 1.550 de lei.

 

Sursa:

https://adevarul.ro/adevarul-in-60-de-secunde/salariul-minim-pe-economie-creste-taxe-2265721.html

 

Carmen Avram condamnă dublul standard din sectorul agricol și sare în apărarea fermierilor români, care, deși primesc subvenții mai mici decât agricultorii din Occident, au mai mult respect față de mediu, folosind cele mai mici cantități de pesticide la hectar din UE.

În plus, a atras atenția europarlamentarul român, în timp ce obiectivele Pactului Verde sunt incontestabile, iar fermierii europeni sunt dispuși să contribuie la atingerea lor, e o ipocrizie să permitem intrarea pe piață a produselor alimentare din țări terțe, la prețuri de dumping, care nu respectă standardele de sustenabilitate.

control-fermieri_b

„Sub impactul cumulat al strategiilor componente, fermierii noștri constată că trebuie să suporte mare parte din povara transformării, și că, deși sărăciți și lipsiți de alternative la substanțele ce urmează a fi eliminate, au mai ajuns și suspecții de serviciu când trebuie acuzat cineva de problemele de mediu din UE. În același timp, vocea lor e rar ascultată și, uneori, devin, fără voie, și armă în războaie politice sterile”, a spus eurodeputatul Carmen Avram.

Dezbaterea prioritară privind „rolul fermierilor ca facilitatori ai tranziției verzi și ai unui sector agricol rezilient” a avut loc miercuri dimineața, în Plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în contextul negocierilor legislative aflate în derulare, cum ar fi regulamentul privind reducerea pesticidelor sau cel referitor la restaurarea naturii.

<< Video >>

 

Sursa:

https://www.agroinfo.ro/politic/fermierii-romani-ultimii-la-subventii-primii-la-respectat-reguli

 

Prețul laptelui la raft este în scădere după ce mai mulți procesatori și retaileri au acceptat să ia parte la acordul voluntar temporar care presupune reducerea pe litru cu maxim 20%. În paralel însă fermierii se plâng că scăderea se regăsește și la poarta fermei, iar de la sfârșitul lunii aprilie și acum, în mai, procesatorii i-au anunțat de noi scăderi. Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a avertizat că reducerea prețului la raft nu trebuie să afecteze producătorii de lapte.

 

Prețul laptelui la raft începe să scadă dar reducerea se vede și la poarta fermei. Un semnal de alarmă vine din partea fermierilor, care susțin că scăderea prețului la raft nu ar fi efortul procesatorilor și al retailerilor, ci tot al crescătorilor de vaci de lapte. Aceștia au fost înștiințați de către unii procesatori, că vor primi mai puțin pe litrul de lapte.

 

Fermier cu 50 de vaci: Ne-au anunțat că prețul laptelui va mai scădea cu 0,30 lei/litru

Unul dintre crescătorii de vaci de lapte, un fermier mediu cu 50 de capete, a dezvăluit pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că dacă autoritățile continuă să pună în cârca fermierilor toate aceste costuri de producție, fără să beneficieze de un câștig, mulți vor renunța la activitatea de creștere a animalelor.

”Acum un an, litrul de lapte era de 1,60 lei, dar de la sfârșitul verii, începutul toamnei, prețurile au început să fie un pic mai bune la lapte. În octombrie, litrul de lapte era 2,10 – 2,20 lei. Iarăși, din septembrie au început prețurile să scadă, iar acum am ajuns să vând laptele cu 1,25 – 1,30 lei. Procesatorii au spus că pur și simplu nu au vânzare. Acum, odată cu scăderea prețului la lapte la raft, am fost informați, neoficial deocamdată, de către procesatori, că prețul laptelui va mai scădea cu 0,30 lei pe litru. Domnul ministru Daea a spus că această măsură nu-i va afecta pe fermieri, dar cel mai mult pe noi ne-a afectat”, a spus crescătorul de animale.

 

Procesatorii fac prețul în piață, însă ei oferă foarte puțin pe litrul de lapte și îl vând mult mai scump. Fermierii apreciază că 2 lei pe litrul de lapte la poarta fermei ar fi un preț corect.

”Litrul de lapte în magazine era între 8 și 10 lei, foarte mult pentru cumpărători, dar nu pleca de la noi cu acest preț. Este o piață liberă, nimeni nu poate impune la procesator cu cât să vândă, dacă vrea cu 15 lei litrul de lapte și la fermier să dea 0,80 de lei, nu are nimeni ce să-i zică. Sunt mulți fermieri care sunt în situația asta. Costul de producție nu acoperă nici pe aproape prețul acesta. Eu am refuzat să mai calculez, nu vreau să mă mai supăr. Fermierii au speranțe, mereu sperăm, dar sunt mulți care au renunțat și în zona în care activez eu. De pe 100 de litri de lapte nu câștigi nici cât primește un zilier, 150 – 180 de lei. Un preț corect ar fi în jur de 2 lei pe litru, ca să simți că ai făcut ceva. Nu să se îmbogățească fermierul, dar nici să iasă în pierdere. Este adevărat că s-au ieftinit puțin furajele, dar nu este de ajuns. Prețul la lapte este dezastru!”, a menționat fermierul pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

Fermier cu 120 de vaci: Ne-a venit hârtie că prețul laptelui ne-a fost scăzut cu încă 11%

La rândul său, un alt crescător de animale din județul Alba, care deține un efectiv de 120 de capete, dintre care la muls are momentan 47 de vaci, a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, că urmărește de multă vreme prețul de livrare în magazine, iar cea mai mare parte din câștiguri revine procesatorului.

 

”Produc 1.200 de litri de lapte pe zi, am avut posibilitatea să văd prețul laptelui pe factură, cu discounturi, cu tot. Mi-a venit hârtie că prețul scade de la 1 mai cu 11%. Până acum am avut 2 lei pe litru. Deci ieftinirea pomenită de guvernanți nu a suportat-o nici pe departe, nici procesatorul, nici comerciantul, ne-a trimis-o nouă sub formă de înștiințare cum că ne reduce prețul la lapte!”, a declarat fermierul.

Procesatorii renunță foarte ușor la fermieri și profită că pe piață există așa-zișii ”samsari de lapte”. Cu alte cuvinte, a explicat fermierul, procesatorii renunță la fermele mai mari de vaci de lapte și cumpără lapte de la samsari, care la rândul lor achiziționează laptele de la țăranii care țin câteva vaci.

”Am reușit, trei fermieri mai mari să facem o înțelegere între noi și i-am cerut dreptul procesatorului respectiv și am avut prețul din octombrie până la 1 februarie de 3 lei/litru de lapte, un preț de care toată lumea era mulțumită. Ne-au anunțat în schimb că de la 1 februarie se reduce prețul la 2,80 lei/litru, n-am fost de acord și ne-a spus că putem rezilia contractul. Ne-am mutat la altă firmă zonală cu care am semnat un contract pe un an cu 2,80 lei/litru de lapte. De la 1 februarie și până acum a ajuns litrul la 1,80 lei, pentru că procesatorul a spus că dacă nu ne convine să mergem în altă parte. În altă parte nu avem unde să mergem. Ei nu pierd. Există samsarul de lapte care merge în fermele mici și le dă fermierilor bani de nimic. Samsarul aduce laptele la fabricile respective și atunci îl vinde la 1,80 lei”, a explicat situația fermierul din Alba.

Procesatorul este cel care încasează cel mai mult din profit, fermierul cel mai puțin

Consiliul Concurenței anunță că acordul pentru ieftinirea laptelui a fost finalizat

Negocierile contractelor între retaileri și procesatori s-au finalizat, iar prețul laptelui înregistrează reduceri, în medie, de 20% în cea mai mare parte a magazinelor, potrivit informațiilor transmise printr-un comunicat ieri, marți – 9 mai, Consiliul Concurenței.
„Deși este un acord voluntar, iar retailerii și procesatorii nu au o obligație legală de a participa, aceștia au aderat în număr mare la inițiativa Guvernului, iar reducerile la prețul laptelui proaspăt românesc ajung până la 34% în cazul unor sortimente disponibile în magazine”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

 

Potrivit sursei citate, prețul laptelui românesc, atât cel de 1,5% grăsime, cât și cel de 3,5%, a înregistrat scăderi la rafturile magazinelor încă din primele zile de la intrarea în vigoare a acordului, conform informațiilor colectate din platforma Monitorul Prețurilor.

„Reducerile de preț sunt acordate exclusiv de retaileri și procesatori și nu trebuie să afecteze fermierii, respectiv prețul laptelui la poarta fermei, ci, dimpotrivă, prin stimularea consumului autohton va crește cererea, iar producătorii locali vor vinde mai mult”, a adăugat președintele Consiliului Concurenței.

Consiliul Concurenței reamintește că acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit la întâlnirea premierului Nicolae Ciucă, cu reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România, pentru o perioadă de șase luni, începând cu data de 1 mai.

La acordul voluntar privind reducerea prețului laptelui participă, în prezent, toate marile rețele comerciale și toți procesatorii care îndeplinesc condițiile: să comercializeze lapte proaspăt, românesc care costa peste 7 lei/litru (fără să fie inclus în vreo promoție) la data întâlnirii de la Guvern (11 aprilie 2023).

 

”Consiliul Concurenței s-a implicat în acțiunile de implementare a acestui acord pentru a îndruma companiile interesate să participe astfel încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență. Consiliul Concurenței va monitoriza această inițiativă împreună cu instituțiile responsabile, precum Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), utilizând aplicația Monitorul Prețurilor la Alimente, și va prezenta informațiile Guvernului care va decide dacă se impun măsuri”, se mai arată în comunicat.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/258621/acord-ieftinire-lapte-consiliul-concurentei/

 

Fermierii pot cere noi subvenții care au fost aprobate de Guvern. Direcțiile Agricole Județene (DAJ) au anunțat că producătorii agricoli pot cere bani, după ce în Monitorul Oficial au fost publicate două hotărâri care au fost aprobate săptămâna trecută de Executiv.

 

Fermierii pot cere noi subvenții după ce în Monitorul Oficial nr. 398 de ieri, marți – 9 mai au fost publicate ajutoarele de minimis pentru usturoi și cartof de consum. Cererile de solicitare a banilor se depun la Direcțiile Agricole Județene (DAJ).

 

Fermierii pot cere la Direcțiile Agricole cereri pentru subvenția la usturoi

Subvenția de 3.000 euro pentru usturoi – cererile se depun de astăzi la DAJ. Termen limită: 31 mai

În Monitorul Oficial nr. 398 de ieri, marți – 9 mai a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 393 care a fost aprobată pe 4 mai privind aprobarea programului de susținere a producției de usturoi pentru anul 2023.

 

Sprijinul se acordă sub formă de subvenție fixă în cuantum de 14.847 lei/beneficiar adică maxim 3.000 euro. De acest sprijin vor putea beneficia toți producătorii agricoli, atât cei organizați într-o formă juridică, cât și persoanele fizice, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

– cultivă usturoi pe minim 3.000 de metri pătrați (0,30 ha);
– valorifică pe piață din producția obținută minimum 3 kg usturoi/10 mp (adică 3 tone/ha);
– valorificarea producției trebuie realizată în perioada 1 iunie – 21 noiembrie 2023 (inclusiv);
– depun la DAJ documentele de vânzare (rapoarte fiscale de închidere zilnică/facturi/file din carnetele de comercializare) până pe data de 29 noiembrie 2023 (inclusiv);
– deţin Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat la zi și vizat de către inspectorii fitosanitari ( Anexa nr.7);
– notifică în scris DAJ în vederea realizării controlului la fața locului cu cel puțin 15 zile înainte de recoltare;
– suprafețele cultivate cu usturoi sunt înregistrate în Registrul agricol al UAT pe raza căreia este situat terenul agricol.

Potențialii beneficiari vor depune Cererile de înscriere în program (formular-tip, Anexa nr. 1) la DAJ (direcțiile pentru agricultură județene) până pe data de 31 mai 2023 (inclusiv), în format letric sau electronic, însoțite și de documentele suport astfel:

 

a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, al/a reprezentantului legal/împuternicitului;
b) copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2023 (în cazul persoanelor fizice);
c) împuternicire/procură notarială – în cazul depunerii cererii prin reprezentant legal/împuternicit;
d) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea;
e) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
f) adeverinţa în original, care să ateste, conform înscrisurilor din Registrul agricol, aferent anului 2023, suprafaţa de teren cultivată cu usturoi;
g) declarații pe propria răspundere (Anexa nr. 2).

Programul este finanțat de la bugetul de stat. Pentru anul 2023 a fost alocată suma de 29.700.000 lei (echivalentul a 6.001.200 euro).

Citiți și: Subvenția pentru cartofi 2023. Condiții, termene, plăți

Cultivatorii de cartofi pot cere în 2023 subvenții, la Direcțiile Agricole

Cultivatorii de cartofi au termen până la 19 mai să ceară subvenția la Direcțiile Agricole 

 

O altă subvenție de interes pentru legumicultori este ajutorul de minimis pentru cartof, care aduce cultivatorilor o subvenție de 200 euro. Direcțiile Agricole primesc de astăzi, miercuri – 10 mai cereri pentru acordarea sprijinului după ce în Monitorul Oficial nr. 398 de ieri, marți – 9 mai a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 394 care fusese aprobată în ședința din 4 mai,  privind aprobarea programului de susținere a producției de cartofi de consum pentru anul 2023.

Sprijinul acordat este un ajutor de minimis în valoare de 989,80 lei/ha (echivalentul a 200 euro/ha) și se acordă proporțional cu suprafața cultivată. De acest sprijin vor putea beneficia toți producătorii agricoli, atât cei organizați într-o formă juridică, cât și persoanele fizice, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
– cultivă cartofi destinați consumului uman pe minim 0,30 ha;
– dovedesc suprafața cultivată cu adeverință din Registrul agricol al UAT pe raza căreia este situat terenul agricol;
– obțin o producție de minimum 15 tone/ha, din care comercializează minim 6 tone/ha;
– valorifică producția până la data de 17 noiembrie 2023 (inclusiv);
– depun la DAJ documentele de vânzare (respectiv rapoarte fiscale de închidere zilnică/facturi/file din carnetele de comercializare) până pe data de 20 noiembrie 2023 (inclusiv);
– notifică în scris DAJ în vederea realizării controlului la fața locului cu 10 zile înaintea începerii recoltării (dar nu mai puțin de 48 de ore).

Potențialii beneficiari vor depune Cererile de înscriere în program (formular-tip, Anexa nr. 1) la DAJ (direcțiile pentru agricultură județene) până pe data de 19 mai 2023 (inclusiv), în format letric sau electronic, însoțite și de documentele de mai jos:

 

a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, al/a reprezentantului legal/împuternicitului;
b) copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2023 (în cazul persoanelor fizice);
c) împuternicire/procură notarială – în cazul depunerii cererii prin reprezentant legal/împuternicit;
d) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea;
e) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
f) adeverinţa în original, care să ateste, conform înscrisurilor din Registrul agricol, aferent anului 2023, suprafaţa de teren cultivată de solicitant cu cartofi pentru consum;
g) declarații pe propria răspundere, completate conform modelelor din Anexa nr. 2.

Programul este finanțat de la bugetul de stat. Pentru anul 2023 a fost alocată suma de 14.800.000 lei (echivalentul a 2.960.000 euro).

 

Sursa:

https://agrointel.ro/258638/start-cereri-fermierii-pot-cere-noile-subventii-aprobate-de-guvern/

 

 

Agricultura și lucrul la câmp nu mai prezintă interes pentru tinerii din unele zone rurale ale țării, iar vârstnicii nu mai pot face față noilor provocări, așa că terenurile sunt lăsate pârloagă, de cele mai multe ori necadastrate.

 

Este și cazul mai multor hectare de teren nemuncite din comuna Scoarța, județul Gorj, care arată ca și cum au fost pur și simplu părăsite de localnici.

Primarul comunei gorjene Scoarța, Ion Stamatoiu (foto: pandurul.ro)

Autoritățile locale din Scoarța spun că nu pot cadastra aceste suprafețe pentru că proprietarii nu s-au prezentat cu documentele la Primărie atunci când au fost chemați.

Cultivarea terenurilor nu mai este de mult în localitate o activitate atractivă pentru localnici, motiv pentru care sunt puțini cei care se mai implică în agricultură. Astfel, majoritatea terenurilor nu sunt muncite, susține primarul comunei gorjene Scoarța, Ion Stamatoiu.

”Oamenii nu mai muncesc terenurile. Cei bătrâni nu mai pot, deși mulți și-ar dori, iar pe cei tineri nu-i interesează munca la câmp. În lunca Budieni se lucrează terenul pentru că e luat în arendă de cineva, dar în rest nu prea. Foarte puțin se mai cultivă la noi în comună”, a spus edilul Ion Stamatoiu pentru pandurul.ro.

Primăria a angajat firmă pentru cadastru, dar localnicii au fost dezinteresați

Proprietarii de terenuri au fost chemați în repetate rânduri la primărie pentru efectuarea cadastrului, însă nu s-au prezentat. În cele din urmă, firma care se ocupa cu cadastrarea a renunțat.

 

”Am vrut să facem cadastru în localitate, atât pe extravilan cât și pe intravilan. Am chemat proprietarii de terenuri de câteva ori la primărie cu actele de proprietate și nu au venit. Firma din Craiova a renunțat pentru că nu a putut cadastra în aceste condiții. Au avut multe tentative, dar până la urmă au renunțat. Pe oameni nu-i interesează terenurile și de aceea le și lasă nemuncite”, a declarat primarul Ion Stamatoiu.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/258730/primar-de-comuna-pe-oameni-nu-i-intereseaza-terenurile-le-lasa-nemuncite/

 
 

Activitatea uneia dintre cele mai importante instituții din România riscă să fie perturbată de protestele angajaților. Este vorba de Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), potrivit ClujToday.ro. Liderii sindicatelor au organizat deja un proteste de amploare în București, iar acum au început pregătirile pentru greva generală. Motivul este reprezentat de diferențele salariale dintre angajații APIA din București și cei din restul țării, care sunt mai slab plătiți. 

“În teritoriu, APIA are circa 4500 de salariați, dar din dorința de a nu perturba activitatea instituției, în plin proces de preluare a cererilor depuse de fermieri, am considerat că este bine să dăm un semnal premierului Nicolae Ciucă asupra faptului că nu mai suportăm minciuna si ipocrizia. Solicităm votarea în Camera Deputaților a proiectului de lege privind egalizarea salariilor la APIA. Proiectul este tergiversat de aproape două luni de zile, așteptându-se, probabil, apariția hotărârii guvernamentale privind înghețarea salariilor la nivelul anului 2022. Dacă demersul nostru va fi ignorat de către guvernanți, la APIA se va intra în grevă generală”, declara vicepreședintele Sindicatului Național APIA și președintele organizației Cluj, Ion Preda.

Sursa:

https://viacluj.tv/sindicalistii-apia-se-pregatesc-de-greva-generala/

 

Mitingul organizat de Sindicatul National APIA si Federatia Agrostar in fata Guvernului, in data de 04.05.a.c. a fost un success pentru salariatii APIA. Acestia au dovedit prin cei aproape o mie de demonstranti ca sunt o forta de temut si stiu sa-si apere interesele. Mai ales ca a fost o manifestatie aproape spontana,  daca avem in vedere ca a fost organizata in doar doua zile.

 

A fost un tur de forta pentru Elena Constantinescu, inepuizabila presedinta a S.N.APIA si experimentatul  Stefan Nicolae , presedintele celei mai mari Federatii a agricultorilor din Romania.

Un milion de fermieri deserviti de APIA

 

Participantii la protest au venit din aproape toate judetele tarii, cu autocare, microbuze si chiar cu masini personale cum a fost cazul protestatarilor de la Cluj. Unii au prins trei zile pe drum,dar au facut-o cu constiita ca vor obtine ceeace si-au propus. Pe o vreme cainoasa, a fost frig si a plouat fara intrerupere pe toata perioada mitigului, manifestantii s-au exprimat decent, fara lozinci antiguvernamentale.  Nu au plecat din fata Guvernului si au asteptat cu nerabdare delegatia care a depus un memoriu la Guvern si urma sa negocieze cu premierul Ciuca.


 

“Nicolae Ciucă conducea in acele moment sedinta de Guvern. Delegatia protestatarilor a fost rugata sa astepte 10-15 minute pentru a-si exprima doleantele in fata celui care a dat aviz negative proiectului de lege din Camera Deputatilor care prevede egalizarea salariilor la APIA. Premierul nu a aparut nici in urmatoarele doua ore, semn ca problemele tarii sunt mari iar cele ale noastre neimsemnate.

Sa fi uitat oare ca APIA este institutia care deruleaza annual peste 2 miliarde euro, bani care ajung catre fermieri? Aceasta suma inseamna aproape jumatate din banii care ne revin annual din fonduri europene. Oare Agentia Muntelui mai nou infiintata,  unde salariile sunt mai mari cu aproape 15% decat cele de la APIA, este mai importanta decat cea care deserveste peste aproape un million de fermieri?”, se intreba retoric Ion Preda, presedintele S.N. APIA Cluj.

Dezamorsarea conflictului depinde doar de premier

Intr-n final au fost trimisi pentru a discuta cu delegatia protestatarilor doi consilieri ai premierului. Asa cum era firesc, considerand ca este lipsa de interes din partea lui Ciuca, delegatia a parasit institutia refuzand sa semneze un protocol.

 
 

Nu inainte de a anunta ca in functie de ceea ce se va decide dupa consultarea salariatilor se prefigureaza un nou mitig la care vor participapeste 3000 de salariati, din cei 4500 pe care ii are institutia in teritoriu, urmata de greva generala. “Vom veni cu miile pentruca se incheie Campania de preluare a cererilor si fermierii nu vor mai fi afectati.

Fermierii nu sunt de vina ca noi suntem desconsiderati, ca si cum am fi ultimii slujbasi ai acestei tari. Important este sa fim constienti de importanta muncii noastre si sa apreciem ceea ce facem. Noi suntem si mama si tata pentru fermieri, doar pentru noi nu face nimeni nimic. Am fost prea docili. Dar nu vom mai fi si vom sti sa ne aparam drepturile, prin orice mijloace”, sustine Preda, care inca mai spera intr-o intalnire a sindicatului cu Nicolae Ciucă.

 

Sursa:

https://cluj24.ro/foto-lider-sindicat-apia-cluj-noi-suntem-si-mama-si-tata-pentru-fermieri-pentru-noi-nu-face-nimeni-nimic-173414.html

Anunț făcut de directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea! Până la data de 15 mai 2023, crescătorii de vaci de lapte vor avea în conturi ajutorul de 73 de euro/vaca adultă, categoric mă țin de promisiune, a anunțat șeful APIA, miercuri seara, la Agricultura la raport. În afara acestei subvenții, ce alte subvenții APIA vor fi plătite în luna mai 2023?

Pe lângă plata subvenției APIA de 73 euro/vaca de lapte care va fi virată în conturile crescătorilor de vaci până la data de 15 mai 2023, conform promisiunii făcută de directorul APIA, plățile restante aferente anului 2022 sunt transferate tot în această lună în conturile fermierilor, crescătorilor de animale. Șeful APIA a precizat că vor intra, tot în această lună, în conturile fermierilor, crescătorilor de animale și plățile compensatorii pe măsurile de dezvoltare rurală aferente anului 2022.

Ultima subvenție APIA care intră la plată după data de 15 mai 2023 este sprijinul cuplat vegetal pentru anul 2022. Această subvenție europeană nu a putut fi plătită înainte de 15 mai 2023, pentru că acesta este termenul limită pentru depunerea ultimelor documente justificative la APIA.

colaj-valoare-subventii_b

"Suntem pe ultima sută de metri cu autorizarea plăților aferente campaniei 2022. Până-n momentul de față, începând cu 16 octombrie 2022 și până astăzi (3 mai 2023 n.r.) peste 2,6 miliarde de euro au intrat în conturile fermierilor noștri. În scurt timp, încheiem autorizarea la plată.

Singura schemă de plată care mai rămâne pentru anul 2022, care după data de 15 mai 2023 o să o plătim și pe asta, este sprijinul cuplat în sectorul vegetal (aferent anului 2022 n.r.), fiind ultima schemă de plată pe care noi o plătim anul acesta și cu asta s-a încheiat campania de plată, să-i spunem așa, plata aferentă campaniei anului 2022.

Am reușit, așa cum am anunțat, să se plătească și Măsura 10 (agro-mediu și climă n.r.), 13 (plăți compensatorii zone care se confruntă cu constrângeri naturale n.r.), pentru că a fost acea mică problemă cu noul fond până a fost implementat de către specialiștii APIA din cadrul Direcției IT și cu dezvoltatorul, am reușit să trecem și peste acest lucru, marea majoritate sunt autorizați la plată, urmând acum să le și intre banii în conturi," a anunțat șeful APIA, miercuri seara, la Agricultura la raport.

 

Sursa:

https://www.agroinfo.ro/politic/subventiile-apia-pe-hectar-si-cap-animal-in-conturile-fermierilor-in-luna-mai-2023

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna februarie 2023.

Suma autorizată la plată este în valoare de 4.149.814,02 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

colaj-plata-animale_b

Schema de ajutor de stat are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.

Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor menționate anterior este:
a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice;
b) de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Solicitanţii ajutorului de stat sunt asociaţii sau organizaţii de crescători de animale care prestează serviciile menționate anterior, acreditate de către Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu" pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale şi/sau pentru determinarea calităţii genetice a raselor de animale.

De asemenea, solicitanţii trebuie să încheie cu beneficiarii, crescători de animale, cărora le prestează serviciile menționate anterior contracte care să cuprindă specia, rasa şi numărul de animale, serviciile prestate şi tariful acestora.

 

Sursa:

https://www.agroinfo.ro/politic/comunicat-apia-astazi-plati-pentru-crescatorii-de-animale-1

Pagina 25 din 270
Go to top