COMUNICAT DE PRESA

Astăzi 11.12.2023, seria protestelor spontane ale salariaţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centre Judeţene a continuat, astfel că între orele 10.00– 12.00 activitatea APIA în tara, a fost întreruptă .

Ȋn urma numeroaselor promisiuni care nu s-au concretizat, în prag de sărbători, salariaţii APIA – Centre Judetene, au hotărât să iasa în faţa Centrelor Locale şi Centrelor Judeţene pentru a-şi manifesta nemulţumirea cu privire la discriminarea dintre ei şi APIA Aparat Central raportat la salarizare, motivaţia fiind aceea că deşi obiectul de activitate este acelaşi, salarizarea este diferită.

 Personalul din teriroriu al Agenției beneficiază în acest moment de drepturi salariale mai mici comparativ cu personalul din Aparatul Central APIA, iar cerința salariaților APIA din teritoriu este să beneficieze de salarii similare cu cele ale colegilor din aparatul central APIA, astfel îndreptându-se eroarea făcută odată cu aplicarea legii salarizării 153/ 2017.

Seria acţiunilor de proteste va continua în zilele urmatoare, luându-se în calcul deplasarea la Bucureşti şi pichetarea MADR până la rezolvarea acestei solicitări.

 

1.jpeg

 

 2.jpeg

 

3.jpeg

 

4.jpeg

 

5.jpeg

 

6.jpeg

 

WhatsApp_Image_2023-12-11_at_12.40.33_5.jpeg

 

WhatsApp_Image_2023-12-11_at_12.40.34.jpeg

Ultima modificare Luni, 11 Decembrie 2023 14:45

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top