Salariul minim net ajunge la 1.000 de euro! De când se întâmplă şi cum poate profita şi Diaspora de noua leafă

 

 

Românii plătiţi la nivelul salariului minim pe economie primesc o veste foarte bună: salariul minim ar putea ajunge în România la 1.000 de euro la sfârșitul anului 2025.

 

Salariul minim brut ar putea ajunge la 1.000 de euro în doi ani, dar, conform unor surse din Guvern, s-ar face eforturi pentru ca şi leafa netă să ajungă la acelaşi nivel.

 

Coaliţia PSD-PNL, discuţii pe seama salariului minim

Senatorul Virgil Guran a afirmat că, în coaliţie, s-a luat deja în discuţie această temă.

„O să vedeți că salariul minim o să ajungă la 1.000 de euro în doi ani. 1000 de euro brut cred că până la sfârșitul anului viitor cred că o să se întâmple acest lucru sigur, dar vom ajunge și la net.

 

Sunt discuții în coaliție și acest calendar, părerea mea, e că va apărea foarte repede, în două-trei luni”, a declarat senatorul Virgil Guran la Realitatea.

De unde vin banii pentru mărire?

„Dacă vă uitați pe evoluția salariului și a veniturilor, vă pot spune că dacă România investește corect în energie, electrica eoliană etc. și agricultură, România va fi în top 6 economii europene, iar nivelul de trai din România va fi în top 5 țări europene.

Nu putem întrece Germania, Franța, Italia, dar vă asigur că mulți români care trăiesc astăzi în Spania, Grecia din nevoie din cauze economice, vor avea de ce să se întoarcă în România. Veniturile deja în multe domenii au crescut”, a declarat și Rareș Bogdan.

România, locul 27 în lume, la salarii

România ocupă locul 27 în clasamentul salariilor din lume: salariul minim net, începând cu 1 ianuarie 2024, este de 2 079 RON, cu 9,5% mai mult decât la începutul anului 2023 (1 898 RON net).

În majoritatea țărilor din clasamentul nostru (58 din 67), salariul minim, comparativ cu cel din ianuarie 2023, s-a modificat.

Cele mai mici creșteri au fost acordate lucrătorilor din Franța (3,4%), Germania (2,8%) și Thailanda (2,5%), în timp ce în țări precum Spania, Malaezia sau Vietnam, guvernele au înghețat salariul minim sau nu au decis încă majorarea acestuia.

Cea mai mare creștere a salariului minim poate fi găsită în Argentina (↑138%) și în Turcia (↑100%), deși acest lucru este cauzat de inflația uriașă din aceste țări.

 

Sursa:

https://www.national.ro/0pp/salariul-minim-net-in-romania-ajunge-la-1-000-de-euro-de-cand-se-intampla-asta-si-cum-poate-profita-si-diaspora-de-noua-leafa-811784.html/

Ultima modificare Luni, 05 Februarie 2024 07:45

Login pentru a posta comentarii
Go to top