COMUNICAT AGROSTAR: Mii de agricultori risca sa nu fie primiti in piete, de la 1 mai, pentru ca nu au atestat de producator

Federația AGROSTAR solicită sprijinul premierul Victor Ponta pentru rezolvarea problemei atestatelor de producător , obligatorii începând cu 1 mai, dar care  nu au fost încă tipărite și mii de agricultori  vor fi afectați pentru că li se va interzice să intre în piețe.


„Dacă agricultorii nu vor fi lasați cu marfa în piață, de la 1 mai, vor avea prejudicii imense. Federația AGROSTAR a atras de mai mult timp atenția că aceste tipizate trebuie tipărite din timp. Am făcut numeroase demersuri la Ministerul Agriculturii pentru a intensifica discuțiile cu factorii locali, dar cererile noastre au ramas fără răspuns și de aceea considerăm necesară intervenția premierului. Cu atât mai mult cu cât implementarea măsurii depinde și de Uniunea Națională a Consiliilor Judetene, Asociația Comunelor din România. Faptul că am ajuns la termenul intrării în vigoare a noilor reguli de vânzare în piețe și autoritățile sunt total nepregătite e încă o dovadă a haosului cu care se confruntă agricultorii. Vom lua în discuție această problemă și în cadrul Consiliului Național al Federației, care are loc în perioada 29-30 aprilie ,și vom hotărî cum acționăm în continuare. Reamintim că Federația AGROSTAR așteaptă și o asigurare scrisă de la Ministerul Finanțelor că prin aceste atestate producătorii nu sunt supuși unei duble impozitări”, declară președintele AGROSTAR, Niculae Ștefan.

Federația AGROSTAR consideră că schimbarea radicală a modul în care agricultorii au acces în piețe nu a fost tratată cu responsabilitate și solicită Ministerului Agriculturii, prin Direcțiile Agricole și împreună cu factorii locali, să înceapă acțiuni de informare, iar în cazul în care noile tipizate nu sunt gata și agricultorii nu sunt informați cu privire la noile reguli să amâne intrarea în vigoare a acestora.

Federatia AGROSTAR, cea mai mare federatie sindicală din domeniul agricol, are in componenta peste 45.000 de membri, atat producatori agricoli, cat si salariati din agricultura si servicii conexe, din sectorul privat, cat si din cel bugetar.
Federatia AGROSTAR este una dintre putinele organizatii afiliate pe plan international, fiind afiliata UITA si EFFAT la nivel european.



Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top