Federatia AGROSTAR atrage atentie autoritatilor ca anul acesta fermierii vor avea de suferit din cauza secetei, dupa ce, in 2014, au inregistrat pagube in urma inundatiilor si unii dintre ei nu au primit despagubiri.In conditiile in care seceta persista, in functie de zona, sunt afectate culturile de grau, orz, rapita in proportie de circa 30%. De asemenea, probleme vor fi si in sectorul legumicol, dar si in zootehnie.
„In ultimii ani, fenomenele meteo extreme (seceta, ploi excesive, grindina etc) au fost din ce in ce mai dese si lipsa unor politici coerente pe termen mediu si lung in sectorul agricol se resimte. Investitiile in domeniul irigatiilor au fost nesemnificative. Acestea au ramas doar la nivel declarativ, iar acolo unde exista sisteme de irigatii pretul energiei electrice este foarte mare. Ar trebui ca si Romania sa aiba o politica agricola care sa tina seama de schimbarile climatice”, declara secretarul general al Federatiei AGROSTAR, Horatiu Raicu.
AGROSTAR sustine, pe langa o strategie concreta privind sectorul irigatiilor, inceperea unui program de infiintare de perdele de protectie, care ar contribui la prevenirea fenomenului de desertificare, a alunecarilor de teren, ar mentine umiditatea in sol etc.
“ Rezolvarea acestor doua probleme majore ar veni in sprijinul agriculturilor si ar economisi si banii de la bugetul de stat, din care sunt acordate despagubiri pentru seceta, grindina, inundatii”, subliniaza Horatiu Raicu.
Federatia AGROSTAR, cea mai mare federatie sindicala din domeniul agricol, are in componenta peste 45.000 de membri, atat producatori agricoli, cat si salariati din agricultura si servicii conexe, din sectorul privat, cat si din cel bugetar.
Federatia AGROSTAR este una dintre putinele organizatii afiliate pe plan international, fiind afiliata UITA si EFFAT la nivel european.